Cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, am făcut primii pași, împreună cu cei mai mici prichindei, în descoperirea țării noastre, a neamului și a simbolurilor naționale.
Copiii sunt încă mici, dar curioși și dornici să învețe. Am discutat pe înțelesul lor despre faptul că Moldova este casa noastră, locul unde trăim alături de familiile noastre, și că drapelul tricolor este un simbol important al țării.
Am colorat împreună tricolorul – albastru, galben și roșu, vorbind despre fiecare culoare și încercând să o recunoaștem în obiectele din jur.
La jocul de sortare, copiii au căutat jucării în culorile drapelului și le-au așezat la locul potrivit. Prin joacă, au început să înțeleagă că aceste culori ne reprezintă pe toți.
Astfel, chiar dacă sunt la început de drum în cunoașterea Patriei , copiii fac primii pași spre a iubi și respecta țara în care s-au născut!!!